Accident cu un MORT și mai mulți răniți în Argeș. Un autocar, două CAMIOANE și un autoturism, implicate într-o COLIZIUNE

Accident cu un MORT și mai mulți răniți în Argeș. Un autocar, două CAMIOANE și un autoturism, implicate într-o COLIZIUNE
Publicat: 10/11/2018, 13:29
Cei 35 de pasageri din autocarul implicat în accidentul din Argeș sunt duși la o pensiune, unde vor aștepta un alt autocar cu care să își continue călătoria. Între timp, persoana care în urma impactului se afla în stop cardiac a murit.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Argeș, Mădălina Epure, pasagerii din autocar sunt conduși de către autoritățile locale către un han, unde vor aștepta sosirea unui alt autocar pentru a continua călătoria pe ruta Craiova-Grecia.

Reprezentanții Poliției Argeș au declarat că accidentul a avut loc la Lunca Corbului, unde un autocar, două camioane și un autoturism s-au ciocnit.

La locul accidentului intervin mai multe echipaje ale pompierilor.

„În autocar se aflau, din primele informații, 35 de persoane, iar în autoturism 5 persoane. Este vorba despre o coliziune între un autocar, 2 camioane și un autoturism”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Argeș, Mădălina Epure.

Potrivit acesteia, o persoană este în stop cardiac, trei persoane primesc îngrijiri medicale la fața locului, iar o altă persoană, de naționalitate greacă, va fi transportată la spital.

Centrul Infotrafic anunță că în județul Argeș, pe DN65 Pitești -Slatina, în comuna Lunca Corbului, din cauza accidentului traficul rutier este blocat.

foto: youtube.com

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un bărbat dispărut fără urmă în 1998 a fost găsit sechestrat în grajdul vecinului său
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Supărat că i-au prins mama drogată la volan, un tânăr a vrut să se răzbune...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Un fost campion național s-a stins din viață în accidentul de la Corbu. Apropiații sunt...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Volkswagen renunţă la planul de a trece la maşini complet electrice. Gigantul german este surprins...
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Se termină războiul. Putin și Xi Jinping au căzut de acord: Pacea va fi restabilită
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"M-am trezit chemată la criminalistică, înțelegeți ce spun?". Claudia Pătrășcanu reacționează după ce fosta ei...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Cercetătorii au generat căldură de peste 1.000 de grade Celsius cu energie solară în loc...
×